mânecă

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Variante

Etimologie

Din latină manica.

Pronunție

  • AFI: /mɨˈne.kə/


Substantiv


Declinarea substantivului
mânecă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mânecă mâneci
Articulat mâneca mânecile
Genitiv-Dativ mânecii mânecilor
Vocativ mânecă mânecilor
  1. parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte).
  2. (tehn.) nume dat unor dispozitive în formă de mânecă.
  3. (înv.) flanc, aripă a unei armate.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează
  • A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat
  • A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli
  • A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc


Traduceri

Anagrame

Referințe