mânie
De la Wikționar, dicționarul liber
 Vezi și : manie |
Cuprins |
română
Etimologie
Din lat. pop. mania, din gr. μάνια (mánia).
Pronunție
- AFI: /mɨ'ni.e/
Substantiv
| Declinarea substantivului mânie |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | mânie | mânii |
| Articulat | mânia | mâniile |
| Dativ-Genitiv | mâniei | mâniilor |
| Vocativ | ' | ' |
- stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază.
- necaz, ciudă.
- (pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate.
Sinonime
- 1: furie, supărare
- 2: necaz
- 3: calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie
Cuvinte derivate
Paronime
Locuțiuni
- (loc. adj.) Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil.
- Într-o mânie = într-un moment de enervare, de iritare.
Traduceri
supărare, furie
|
|
