măgar
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Et.nec. drept Cuv.autoht. Cf. alb. magar, bg. magare (N.B. din română provine echivalentul bulgar).
Cuvântul provine probabil din lat. ǒnāgrārius, disimilat în *onagarius, al cărui rezultat *unăgariu a trebuit să sufere altă disimilare de ordin sintactic un *năgar › "un măgar".
Mai înainte se menținuse aproape peste tot derivație din ngr. γομάρι (gomári). Cf. alb. gomar (după Tiktin, ngr. și alb. duc la arab. himar).
Pronunție
- AFI: /mə'gar/
Substantiv
| Declinarea substantivului măgar |
||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | măgar | măgari |
| Articulat | măgarul | măgarii |
| Dativ-Genitiv | măgarului | măgarilor |
| Vocativ | măgarule | măgarilor |
- (Equus asinus) animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară și de tracțiune.
- (fig.) epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate
- A fi măgarul cuiva = a face cuiva servicii umilitoare
- A ajunge din cal măgar = a-i merge din ce în ce mai rău; a decădea
Traduceri
mamifer
|
|