mico

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Variante de scriere Vezi și : mico-, miço

catalană

(català)

Etimologie

Din spaniolă mico.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

mico m., micos pl.

  1. maimuță
  2. (fam. și fig.) persoană ridicolă

Referințe





franceză

(français)

Etimologie

Din portugheză mico.

Pronunție


Substantiv

mico m., micos pl.

  1. maimuță cu coada prehensilă

Vezi și

Referințe





galiciană

(galego)

Etimologie

Confer spaniolă mico.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

mico m., micos pl.

  1. pis (strigăt cu care se cheamă pisica)
  2. maimuță
  3. (fam. și fig.) persoană ridicolă

Referințe





latină

(Latina)

Etimologie

Din rădăcina proto-indo-europeană *meigh- ("a sclipi").

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Verb

micō (infinitivul prezent micāre, perfectul activ micuī, supinul micātum)

  1. a fremăta, a vibra, a dârdâi
  2. a scânteia, a licări, a străluci, a luci
  3. a tremura
  4. a pulsa

Cuvinte derivate





portugheză

(português)

Etimologie

Din limba cumanagota.

Pronunție

  • AFI: /'mi.ku/


Substantiv

mico m., micos pl.

  1. maimuță cu coada prehensilă
  2. (fam. și fig.) persoană urâtă

Cuvinte compuse

Expresii

Vezi și

Referințe





spaniolă

(español)

Etimologie

Din limba cumanagota.

Pronunție

  • AFI: /'mi.ko/


Substantiv

mico m., micos pl.

  1. maimuță cu coada prehensilă
  2. (fam. și fig.) bărbat tânăr de statură scurtă
  3. (fam. și fig.) persoană ridicolă
  4. (fam. și fig.) persoană urâtă
  5. (fam.) copil
  6. (reg., în Nicaragua, argou) vulvă, vagin

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

Referințe