minciună

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină mentiō < *mentitiōnem, redus la *mentiōnem.

Pronunție

  • AFI: /min'ʧju.nə/


Substantiv


Declinarea substantivului
minciună
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ minciună minciuni
Articulat minciuna minciunile
Dativ-Genitiv minciunii minciunilor
Vocativ ' '
  1. denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva.
    Tot ce-a spus e o simplă minciună.
    A spune minciuni.
  2. deprindere de a minți.
  3. înșelăciune, vicleșug.
  4. ficțiune, născocire, plăsmuire.
  5. (la pl.) fleacuri, nimicuri.
  6. minciunică.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr
  • A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba
  • Minciună gogonată/sfruntată/încornorată = minciună care prin proporții frizează obrăznicia, nerușinarea
  • Ce-i în mână nu-i minciună = nu te bizui pe promisiuni, ci mulțumește-te cu ce ai în mod sigur


Traduceri

Referințe