mire
Cuprins |
română
Etimologie
Origine îndoielnică. Trebuie să se țină cont că acest nume se obișnuiește a se da bărbatului numai în timpul ceremoniei nupțiale. Presupunem că-i vorba de un cuvânt derivat din ngr. μύρον (mýron, „unsoare, mir”), cf. mir, de ex., de la μυρόεις (myróeis, „miruit”), f. μυρόεσσα > (myróessa, mireasă).
Este știut, de fapt, că ceremonialul nunții ortodoxe diferă de cel al bisericii catolice, mai ales în privința impunerii unei coroane; și că, pe de altă parte, încoronarea nu se concepe fără mir sau ulei sfințit. În timpul încoronării matrimoniale nu există ulei, dar se obișnuiește să se schițeze cu degetele, pe fruntea mirelui, gestul ungerii, care probabil era real în biserica primitivă; de aici echivalența semantică de „uns” – „încoronat” – „însurat”, cf. ngr. στεφανώνω (stefanóno, „a încorona” și „a căsători”).
Derivația general admisă, din lat. miles („soldat”) (P. Papahagi, Notițe, 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer, REB, I, 270; Rosetti, I, 169) este dificilă semantic (cf. Graur, BL, V, 105) dar cf. voină. Celelalte ipoteze nu sunt convingătoare.
Pronunție
- AFI: /'mi.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului mire |
||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | mire | miri |
| Articulat | mirele | mirii |
| Dativ-Genitiv | mirelui | mirilor |
| Vocativ | ' | ' |
- nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale.
- (la pl.) nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc.
Sinonime
- (pop.) ginere
Antonime
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Paronime
Traduceri
|
|
