mormânt
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din lat. mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum; r, prin disimilare, sau și prin încrucișare cu mor, cf. sard. morimentu (Atzori 237), prov. morimen.
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
| Declinarea substantivului mormânt |
||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | mormânt | morminte |
| Articulat | mormântul | mormintele |
| Dativ-Genitiv | mormântului | mormintelor |
| Vocativ | ' | ' |
- groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva.
- monument funerar.
Sinonime
Cuvinte derivate
- înmormânta
- înmormântare
- înmormântat
- înmormântăciune
- mormânta
- mormântal
- mormântar
- mormântare
- mormântat
- mormântos
Cuvinte apropiate
- monument
- monumental
- monumentalism
- monumentalist
- monumentalitate
- monumentaliza
- monumentalizare
- monumentalizat
Expresii
- A duce (pe cineva) în mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva)
- A săpa cuiva mormântul = a face cuiva rău (pe ascuns)
- A fi cu un picior în mormântul (sau a fi pe marginea mormântului) = a fi slăbit de boală sau de bătrânețe; a nu mai avea mult de trăit
- A-și găsi (undeva) mormântul = a muri undeva
- Nici în mormânt = niciodată
- Liniște (sau tăcere) de mormânt = liniște perfectă
- A intra în mormânt = a muri
Traduceri
loc unde este înmormântat cineva
|
|
