moroi
română
Etimologie
Origine necunoscută.
Confer slavă mora („vrăjitoare”), confer sârbă, croată, slovenă, poloneză mora („coșmar”), albaneză morë, neogreacă μόρα (móra) (Cihac, II, 203; Pascu, Arch. Rom., VII, 563), bulgară marok (Conev 106).
Derivație din neogreacă μωρόν (morón, „copil”) (Bogrea, Dacor., I, 265) ni se pare mai puțin convingătoare.
Pronunție
- AFI: /moˈroj/
Substantiv
| Declinarea substantivului moroi | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | moroi | moroi |
| Articulat | moroiul | moroii |
| Genitiv-Dativ | moroiului | moroilor |
| Vocativ | ' | ' |
- (în superstiții) sufletul unui mort despre care se crede că iese noaptea din mormânt în chip de fantomă pentru a pricinui rele celor vii.
- (pop. rar) om închis la suflet.
Sinonime
- apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune
Cuvinte derivate
Traduceri
fantomă în care se încarnează copilul mort nebotezat