muzică
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din lat. musica < gr. μουσική (τέχνη) ("(arta) muzelor").
Pronunţie
- AFI: /ˈmu.zi.kə/
Substantiv
| Declinarea substantivului muzică |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | muzică | muzici |
| Articulat | muzica | muzicile |
| Dativ-Genitiv | muzicii | muzicilor |
| Vocativ | ' | ' |
- arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică.
- Muzica se aude până departe.
- ştiinţă a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului şi al armoniei.
- (adesea fig.) creaţie componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziţii muzicale.
- orchestră.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- (fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal
Traduceri
artă care exprimă cu ajutorul sunetelor sentimente şi atitudini
|
|
