necesitate
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din lat. necessitas, -atis. Cf. fr. nécessité.
Pronunţie
- AFI: /ne.ʧe.si'ta.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului necesitate |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | necesitate | necesităţi |
| Articulat | necesitatea | necesităţile |
| Dativ-Genitiv | necesităţii | necesităţilor |
| Vocativ | ' | ' |
- ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuinţă.
- Necesităţile epocii noastre.
- (spec.) (la pl. art.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor şi a urinei.
- Şi-a făcut necesităţile.
- categorie filozofică care desemnează însuşirile şi raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esenţa lucrurilor.
- utilitate, oportunitate.
Sinonime
- 1: cerinţă, exigenţă, imperativ, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, (înv. şi reg.) niştotă, (înv.) nevoinţă, nevoire, recerinţă, (fig.) comandament
- 2: (fiziol.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.)
- 4: utilitate
Cuvinte derivate
Locuţiuni
- (loc. adv.) Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil.
Expresii
- De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului)
Traduceri
ceea ce se cere, se impune ca necesar
|
|
