obiecta
română
Etimologie
Din obiecție.
Pronunție
- AFI: /o.bjekˈta/
Verb
| Conjugarea verbului obiecta | |
| Infinitiv | a obiecta |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
obiectez |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să obiecteze |
| Participiu | obiectat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online