obiectare

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din obiecta.

Pronunție

  • AFI: /o.bi.ek'ta.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
obiectare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ obiectare obiectări
Articulat obiectarea obiectările
Genitiv-Dativ obiectării obiectărilor
Vocativ obiectare, obiectareo obiectărilor
  1. acțiunea de a obiecta și rezultatul ei.


Traduceri