onoare

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
onoare

română

Variante

Etimologie

Din latină honor, honoris, franceză honneur, italiană onore.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
onoare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ onoare onoruri
Articulat onoarea onorurile
Dativ-Genitiv onoarei onorurilor
Vocativ onoare onorurilor
  1. integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste.
  2. reputație, prestigiu, faimă, vază.
  3. mândrie, demnitate.
  4. prețuire deosebită, considerație, respect, stimă.
  5. favoare, cinste.
  6. manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; (p.ext.) (la pl.) ranguri, demnități.
  7. (mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare.
  8. (înv.; în forma onor) poziție socială, rang.
  9. (la pl.) figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți.

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni
  • A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora
  • (în formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să..
  • A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de..
  • (fam.) Am onoarea (să vă salut), = formulă respectuoasă de salut
  • Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu
  • Pentru onor! = comandă pentru darea onorului
  • A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc


Traduceri

Referințe