De la Wikţionar, dicţionarul liber
Etimologie
Din lat. hōra. Cf. it. ora.
Pronunţie
Substantiv
Declinarea substantivului
oră |
| f. |
Singular |
Plural |
| Nominativ-Acuzativ |
oră |
ore |
| Articulat |
ora |
orele |
| Dativ-Genitiv |
orei |
orelor |
| Vocativ |
' |
' |
- unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci şi patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde.
- O oră are 60 de minute.
- moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părţi în care este împărţită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente.
- Ora 10.
- distanţă, spaţiu care poate fi parcurs în timp de un ceas.
- Parisul se află la trei ore de zbor.
- durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment.
- timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acţiuni, timp dinainte hotărât când cineva poate fi primit undeva.
- lecţie, curs.
- De ce ai lipsit de la oră?
- Oră de literatură.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Locuţiuni
Expresii
- La ora actuală = în momentul de faţă, în prezent
- A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecţii particulare de..., a lua (sau a da) meditaţii
- Ore de primire = timp din ziua de lucru a unei persoane oficiale rezervat primirii solicitanţilor
Traduceri
Referinţe