orno

De la Wikționar, dicționarul liber

italiană

(italiano)

Etimologie

Din latină ornus.

Pronunție


Substantiv

orno m., orni pl.

  1. urm, mojdrean, frasin-de-munte

Sinonime

Cuvinte apropiate

Referințe





latină

(Latina)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

  • AFI: /ˈoːr.noː/


Verb

ōrnō (infinitivul prezent ōrnāre, perfectul activ ōrnāvī, supinul ōrnātum)

  1. a echipa (cu), a utila (cu); a pregăti
    Ornare fugam.
  2. a orna, a înfrumuseța, a decora, a împodobi
    Ornatus esses ex virtibus.
  3. (fig.) a lăuda, a glorifica, a preamări

Cuvinte derivate