poligon
română
Etimologie
Din franceză polygone.
Pronunție
- AFI: /po.liˈɡon/
Substantiv
| Declinarea substantivului poligon | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | poligon | poligoane |
| Articulat | poligonul | poligoanele |
| Genitiv-Dativ | poligonului | poligoanelor |
| Vocativ | poligonule | poligoanelor |
- (geom.) suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi.
- (uneori cu determinarea „de tragere”) teren special amenajat în cuprinsul căruia se fac exerciții și se execută trageri cu arme de foc.
- (sport) loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exerciții de tragere cu arma de vânătoare.
- teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online