poruncă
română
Variante
Etimologie
Din a porunci (derivat regresiv).
Pronunție
- AFI: /po'run.kə/
Substantiv
| Declinarea substantivului poruncă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | poruncă | porunci |
| Articulat | porunca | poruncile |
| Genitiv-Dativ | poruncii | poruncilor |
| Vocativ | poruncă | poruncilor |
- dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre.
- (cu valoare de imperativ) poruncește! porunciți!
- (reg.) ordin de chemare în armată.
- (înv.) comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală.
- (înv. și pop.) lege morală; învățătură, precept.
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) (rar) De poruncă = prin constrângere, în silă.
Expresii
- (înv.) a avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online