pronunța
română
Etimologie
Din latină pronuntiare, franceză prononcer.
Pronunție
- AFI: /pro.nun'ʦa/
Verb
| Conjugarea verbului pronunța | |
| Infinitiv | a pronunța |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
pronunț |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să pronunțe |
| Participiu | pronunțat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziții, fraze; a articula.
- (v.tranz.) a ține un discurs, o cuvântare etc.
- (v.tranz.) a da o hotărâre, o sentință judecătorească; a declara ceva în virtutea autorității cu care este învestit.
- (v.refl.) a-și spune părerea, a-și da avizul; a lua atitudine.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online