provoca

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină provocare. Confer franceză provoquer.

Pronunție

  • AFI: /pro.vo'ka/


Verb


Conjugarea verbului
provoca
Infinitiv a provoca
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
provoc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să provoace
Participiu provocat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a ațâța, a întărâta, a incita pe cineva (sfidându-l); spec. (jur.) a aduce pe cineva (prin acte de violență, lezarea demnității sau alte fapte ilicite) într-o stare de surescitare favorabilă comiterii unei infracțiuni.
    Îl provoacă la luptă.
  2. a avea drept urmare; a determina, a constitui, a cauza, a prilejui, a pricinui.
    Injecția i-a provocat o senzație de înviorare.
  3. (spec.) a produce intenționat un eveniment, un proces, un fenomen; a stârni.
    A provoca cuiva o supărare.
  4. a chema, a invita pe cinevaparticipe la o competiție, la o întrecere.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe