rădăcină
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
| Declinarea substantivului rădăcină |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | rădăcină | rădăcini |
| Articulat | rădăcina | rădăcinile |
| Dativ-Genitiv | rădăcinii | rădăcinilor |
| Vocativ | ' | ' |
- parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are.
- (fig.) origine, izvor, cauză.
- parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut.
- Rădăcina unui dinte.
- partea profundă a unei tumori.
- partea de lângă pământ a tulpinii unui copac.
- (p. anal.) partea de jos a unui zid, a unui munte etc.
- partea de la baza anumitor organe.
- Rădăcina nasului.
- limita de adâncime a anumitor obiecte.
- valoarea necunoscutei dintr-o ecuație.
- Rădăcina unui număr.
- (lingv.) element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului.
- Rădăcina unui cuvânt.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- rădăcina ciumei
- rădăcina cubică
- rădăcina-de-lingoare
- rădăcina-de-friguri
- rădăcina dulce
- rădăcină laterală
- rădăcină neagră
- rădăcina pătrată
- rădăcina sărăciei
- rădăcină secundară
- rădăcină șarpelui
- rădăcina vieții
Cuvinte apropiate
Expresii
- A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv
- A prinde rădăcină (sau rădăcini) = a) a da rădăcină; b) a se stabili într-un loc pe un timp îndelungat; a se statornici
Traduceri
parte a plantei aflată în pământ
|
|
