receptacul

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză réceptacle.

Pronunție

  • AFI: /re.ʧep'ta.kul/


Substantiv


Declinarea substantivului
receptacul
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ receptacul receptacule
Articulat receptaculul receptaculele
Genitiv-Dativ receptaculului receptaculelor
Vocativ ' '
  1. partea de sus, dilatată, a pedunculului, de care se prind organele unei flori.


Traduceri