rigoare
română
Etimologie
Din franceză rigueur, italiană rigore < latină rigor, rigoris.
Pronunție
- AFI: /ri'go̯a.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului rigoare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | rigoare | rigori |
| Articulat | rigoarea | rigorile |
| Genitiv-Dativ | rigorii | rigorilor |
| Vocativ | rigoare | rigorilor |
- asprime, severitate, strictețe, strășnicie.
- (la pl.) principii severe; rigurozitate.
Locuțiuni
- (loc.adj.) De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării.
- (loc.adv.) La rigoare = în caz de extremă necesitate.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online