rimă

Vezi și : rima

română

Etimologie

Din fr. rime. Cf. it. rima.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului rimă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	rimă	rime
Articulat	rima	rimele
Dativ-Genitiv	rimei	rimelor
Vocativ	'	'

1. repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte.
2. cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul.
3. vers.

Sinonime

• 3: vers

Cuvinte derivate

• rima
• rimare
• rimat

Traduceri

cuvânt care rimează cu alt cuvânt

arabă: قافية (العربية) (qaafiyya) f. catalană: rima (Català) f. cehă: rým (Česky) m. engleză: rhyme (English) esperanto: rimo (Esperanto) estoniană: riim (Eesti) finlandeză: riimi (Suomi) franceză: rime (Français) f. germană: Reim (Deutsch) m. greacă: ομοιοκαταληξία (Ελληνικά) (omoiokatalixeía) f., ρίμα (Ελληνικά) (ríma) f. italiană: rima (Italiano) f.

japoneză: 韻 (日本語) (いん, in) maghiară: rím (Magyar) neerlandeză: rijmwoord (Nederlands) n. poloneză: rym (Polski) m. portugheză: rima (Português) f. rusă: рифма (Русский) (rífma) m. slovenă: rima (Slovenščina) f. spaniolă: rima (Español) f. suedeză: rim (Svenska) n., rimord (Svenska) n. turcă: uyak (Türkçe), kafiye (Türkçe)

Referințe

• DEX online