rufă

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din slavă (veche) ruho.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
rufă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ rufă rufe
Articulat rufa rufele
Genitiv-Dativ rufei rufelor
Vocativ rufă rufelor
  1. obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; (p.ext.) (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi.
  2. (reg.) zdreanță, cârpă.

Cuvinte derivate

Expresii

  • Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv


Traduceri

Anagrame

Referințe