ruina

română

Etimologie

Din lat. ruinare. Cf. fr. ruiner.

Pronunție

• AFI: /ru.i'na/

Verb

Conjugarea verbului (se) ruina
Infinitiv	a (se) ruina
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) ruinez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) ruineze
Participiu	ruinat
Conjugare	I

1. (v.refl. și tranz.) a (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada.
2. (fig.) a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge.
3. a(-și) distruge sănătatea.

Sinonime

• 1: (se) dărăpăna, (se) degrada, (se) măcina, (se) părăgini, (se) strica, (reg. și fam.) (se) părădui, (Transilv.) (se) dorovăi
• 2, 3: sărăci

Antonime

• (se) îmbogăți, (se) înavuți

Cuvinte derivate

• ruinare
• ruinat
• ruină
• ruinător

Traduceri

a face să se ruineze

daneză: ødelægge (Dansk), ruinere (Dansk) engleză: ruin (English) esperanto: ruinigi (Esperanto) faroeză: raunioittaa (Føroyskt), tuhota (Føroyskt), tärvellä (Føroyskt), pilata (Føroyskt) franceză: ruiner (Français) germană: ruinieren (Deutsch)

italiană: rovinare (Italiano) neerlandeză: ruïneren (Nederlands) poloneză: rujnować (Polski) spaniolă: desbaratar (Español) suedeză: ödelägga (Svenska), ruinera (Svenska) turcă: harap etmek (Türkçe)

Etimologie

Derivat regresiv din ruină.

Pronunție

• AFI: /ru'i.na/

Substantiv

1. forma de singular articulat pentru ruină.

Referințe

• DEX online