serviciu

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză service < latină servitium.

Pronunție

  • AFI: /ser'vi.ʧju/


Substantiv


Declinarea substantivului
serviciu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ serviciu servicii
Articulat serviciul serviciile
Genitiv-Dativ serviciului serviciilor
Vocativ serviciule serviciilor
  1. acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva.
  2. (în construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație.
  3. ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă.
  4. îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri.
  5. funcție.
    Serviciu de casier.
  6. subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. cuprinzând mai multe secții; (p.ext.) colectivul de muncă corespunzător.
  7. grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială.
    Serviciu de cafea.
  8. mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic.
  9. (sport) punere în joc a mingii.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc
  • A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău
  • (despre angajați, ostași, elevi) (a fi) de serviciu = (a fi) însărcinat cu o misiune specială în cadrul obligațiilor profesionale
  • A intra în serviciu = a deveni salariat


Traduceri

Anagrame

Referințe