solitar

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză solitaire < latină solitarius.

Pronunție

  • AFI: /so.li'tar/


Adjectiv


Declinarea adjectivului
solitar
Singular Plural
Masculin solitar solitari
Feminin solitară solitare
Neutru solitar solitare
  1. care se găsește singur; izolat, singuratic.
  2. (despre locuri) pustiu, neumblat.
  3. (despre ființe; adesea substantivat) care trăiește sau căruia îi placetrăiască singur, izolat, departe de societate.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
solitar
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ solitar solitare
Articulat solitarul solitarele
Genitiv-Dativ solitarului solitarelor
Vocativ solitarule solitarelor
  1. piatră prețioasă (în special diamant de mare valoare) montată singură la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici).


Traduceri

Anagrame

Referințe