strecura

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : strecură

română

Etimologie

Probabil din s- + verbul a trece (după a spânzura, a vântura etc.).

Pronunție

  • AFI: /stre.kuˈra/


Verb


Conjugarea verbului
strecura
Infinitiv a strecura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
strecor
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să strecoare
Participiu strecurat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen.
  2. (v.refl.) (despre lichide) a curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge.
  3. (v.refl. tranz.) a pătrunde sau a facepătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil.
  4. (v.refl.) a intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa.
  5. (v.tranz.) a așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite.
  6. (v.tranz.) (fig.) a spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt.
  7. (v.refl.) a se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat.
  8. (v.refl.) a trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; (fig.) (despre unități de timp) a trece, a se scurge.

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din strecura.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru strecura.

Referințe