subordonare

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din a subordona.

Pronunție

  • AFI: /sub.or.do'na.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
subordonare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ subordonare subordonări
Articulat subordonarea subordonările
Dativ-Genitiv subordonării subordonărilor
Vocativ subordonare subordonărilor
  1. acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență.
  2. (log.) raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată speciei la noțiunea gen.
  3. raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt.
  4. raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumează și controlează activitatea organului inferior.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe