supăra

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : supără

română

Etimologie

Din latină superare („a întrece, a învinge”).

Pronunție

  • AFI: /su.pəˈra/


Verb


Conjugarea verbului
supăra
Infinitiv a supăra
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
supăr
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să supere
Participiu supărat
Conjugare I
  1. (v.refl. tranz.) a avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista.
  2. (v.tranz.) a stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni.
  3. (v.tranz.) a chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena.
  4. (v.refl. tranz.) a (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita.

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din supăra.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru supăra.

Referințe