susura

română

Etimologie

Din fr. susurrer < lat. susurrare.

Pronunție

• AFI: /su.su.ra/

Verb

Conjugarea verbului susura
Infinitiv	a susura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	-
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să susure
Participiu	susurat
Conjugare	I

1. (v.intranz.) (despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) a produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura.

Sinonime

• murmura, șopoti

Cuvinte derivate

• susur
• susurare
• susurător

Traduceri

a produce un zgomot lin și continuu

engleză: swish (English) franceză: susurrer (Français)

suedeză: susa (Svenska)

Referințe

• DEX online