susura

Vezi și : susură

română

Etimologie

Din franceză susurrer < latină susurrare.

Pronunție

• AFI: /su.suˈra/

Verb

Conjugarea verbului susura
Infinitiv	a susura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(pers. 3) susură
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să susure
Participiu	susurat
Conjugare	I

1. (v.intranz.) (despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) a produce un zgomot lin, ușor, monoton și continuu; a murmura.

Sinonime

• murmura, șopoti

Cuvinte derivate

• susur
• susurare
• susurător

Traduceri

a produce un zgomot lin și continuu

engleză: swish (English) franceză: susurrer (français)

suedeză: susa (svenska)

Etimologie

Din susura.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru susura.

Referințe

• DEX online