telefona

Vezi și : telefonă

română

Etimologie

Din franceză téléphoner.

Pronunție

• AFI: /te.le.foˈna/

Verb

Conjugarea verbului telefona
Infinitiv	a telefona
Indicativ prezent pers. 1 sg.	telefonez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să telefoneze
Participiu	telefonat
Conjugare	I

1. (v.intranz., tranz.) a comunica cu cineva prin intermediul telefonului.
2. a da un telefon, a chema la telefon.

Cuvinte derivate

• telefon
• telefonare
• telefonat
• telefonic

Traduceri

a comunica prin telefon

afrikaans: bel (Afrikaans) catalană: telefonar (català) chineză: 打電話 (中文), 打电话 (dǎ diànhuà) (中文) daneză: telefonere (dansk) engleză: telephone (English) esperanto: telefoni (Esperanto) finlandeză: soittaa (puhelimella) (suomi) franceză: téléphoner (français) germană: telefonieren (Deutsch) greacă: τηλεφωνώ (tilefonó) (Ελληνικά) islandeză: hringja (íslenska)

italiană: telefonare (italiano) maghiară: telefonál (magyar) neerlandeză: telefoneren (Nederlands) papamiento: bèl (Papiamentu) poloneză: telefonować (polski) portugheză: telefonar (português) rusă: телефонировать (telefonírovat’) (русский) slovacă: telefonovať (slovenčina) spaniolă: telefonar (español) suedeză: ringa (svenska), telefonera (svenska) turcă: telefon etmek (Türkçe)

Etimologie

Din telefona.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru telefona.

Referințe

• DEX online