treime

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din trei + sufixul -ime.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
treime
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ treime treimi
Articulat treimea treimile
Genitiv-Dativ treimii treimilor
Vocativ treime treimilor
  1. fiecare dintre cele trei părți egale în care se împarte un întreg; a treia parte dintr-un întreg.
  2. grup de trei ființe sau de trei obiecte care alcătuiesc o unitate.
  3. (în religia creștină) (și în sintagma Sfânta Treime) uniune spirituală a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Duhul Sfânt) reprezentând un singur Dumnezeu.

Cuvinte compuse


Traduceri

Anagrame

Referințe