troiță
română
Etimologie
Din slavă (veche) troica.
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
| Declinarea substantivului troiță | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | troiță | troițe |
| Articulat | troița | troițele |
| Genitiv-Dativ | troiței | troițelor |
| Vocativ | troiță | troițelor |
- cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment.
- icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online