turmă

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină turma.

Pronunție

  • AFI: /ˈtur.mə/


Substantiv


Declinarea substantivului
turmă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ turmă turme
Articulat turma turmele
Genitiv-Dativ turmei turmelor
Vocativ turmă turmelor
  1. grup (mai mare) de oi sau, (p.ext.), de alte animale domestice sau sălbatice, care trăiesc împreună.
  2. (depr.) mulțime, grup (mare) de oameni (în dezordine).
  3. (în limbajul bisericesc) mulțimea credincioșilor.


Traduceri

Anagrame

Referințe