ultimatum
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din franceză ultimatum.
Pronunţie
Substantiv
| Declinarea substantivului ultimatum |
||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ultimatum | ultimatumuri |
| Articulat | ultimatumul | ultimatumurile |
| Dativ-Genitiv | ultimatumului | ultimatumurilor |
| Vocativ | ' | ' |
- notă diplomatică prin care un stat prezintă altui stat o condiţie definitivă, al cărui refuz antrenează luarea unor măsuri de constrângere.
- decizie irevocabilă care nu admite contestare; exigenţă imperativă.
Traduceri
Traduceri
