urgență
română
Etimologie
Din franceză urgence.
Pronunție
- AFI: /ur'ʤen.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului urgență | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | urgență | urgențe |
| Articulat | urgența | urgențele |
| Genitiv-Dativ | urgenței | urgențelor |
| Vocativ | urgență | urgențelor |
- însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă.
Locuțiuni
- (loc.adv.) De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online