urla

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină ululare.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Verb


Conjugarea verbului
urla
Infinitiv a urla
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
urlu
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să urle
Participiu urlat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) (despre oameni și animale) a scoate urlete specifice.
  2. (v.intranz. și tranz.) (p.anal.) (despre oameni) a vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și neplăcut pentru auz).
  3. (v.intranz.) (fig.) (despre o colectivitate umană) a clocoti, a fremăta, a se agita.
  4. (v.intranz.) (despre vânt, viscol, ape etc.: la pers. 3) a produce zgomote specifice, puternice; a vâjâi, a vui.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe