urmuță

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din urmă + sufixul -uță.

Pronunție

  • AFI: /ur'mu.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
urmuță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ urmuță urmuțe
Articulat urmuța urmuțele
Genitiv-Dativ urmuței urmuțelor
Vocativ urmuță urmuțelor
  1. (pop.) urmuliță.


Traduceri

Referințe