urs
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Pronunţie
- AFI: /urs/
Substantiv
| Declinarea substantivului urs |
||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | urs | urşi |
| Articulat | ursul | urşii |
| Dativ-Genitiv | ursului | urşilor |
| Vocativ | ursule | urşilor |
- (Ursus arctos) mamifer omnivor, de talie mare, greoi şi masiv, cu blană deasă, de obicei de culoare brună, cu botul alungit şi coadă scurtă.
- (fig.) epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil.
- (reg.) boţ de mămăligă cu brânză în mijloc; cocoloş; bulz.
- (reg.) fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn.
- fiecare dintre stâlpii care susţin talpa prispei la casele ţărăneşti.
Sinonime
- (glumeţ) moş Martin (1)
Cuvinte derivate
Paronime
Cuvinte compuse
Paronime
Anagrame
Expresii
- A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poţi obţine
- A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat
- A se aduna (sau a se uita) ca la urs = a se aduna multă lume să privească ceva neobişnuit
- De când avea ursul coadă = din timpuri foarte îndepărtate
- Ursul nu joacă de voie, ci de nevoie = constrângerea e necesară pentru acei care nu înţeleg de bună voie (că trebuie să facă ceva)
- Cum merge ursul la deal = încet şi apăsat; greoi
- A trăi ca ursul în bârlog = a evita societatea; a duce un mod de viaţă retras
Traduceri
mamifer
|
|
Referinţe
retoromană
Etimologie
Etimologie lipsă. (Ajută)
Pronunţie
Substantiv
urs
- urs
suedeză
(Svenska)
Etimologie
Derivat din ur.
Pronunţie
Substantiv
urs
