vorbăreț

română

Etimologie

Din a vorbi + sufixul -ăreț.

Pronunție

• AFI: /vor.bə'reʦ/

Adjectiv

Declinarea adjectivului vorbăreț
	Singular	Plural
Masculin	vorbăreț	vorbăreți
Feminin	vorbăreață	vorbărețe
Neutru	vorbăreț	vorbărețe

1. (adesea substantivat) căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar.
2. (fig.) expresiv.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online