weigern

De la Wikționar, dicționarul liber

germană

(Deutsch)

Etimologie

Din germana veche de sus weigarôn, confer daneză vægre, suedeză vägra.

Pronunție

  • AFI: /'vaɪ̯ɡɐn/


Verb


Conjugarea verbului
weigern
Infinitiv weigern
Indicativ prezent
pers. 2 sg., 3 sg.
weigerst
weigert
Indicativ imperfect weigerte
Participiu perfect geweigert
Verb auxiliar haben
  1. a refuza

sich weigern

  1. a se priva de ceva, a se renunța; a se opune

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse