împovăra

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din în- + povară.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.po.və'ra/


Verb


Conjugarea verbului
(se) împovăra
Infinitiv a (se) împovăra
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) împovărez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) împovăreze
Participiu împovărat
Conjugare I
  1. (v.tranz. și refl.) a pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe