încăpea

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină * incapere.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kəˈpe̯a/


Verb


Conjugarea verbului
încăpea
Infinitiv a încăpea
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
încap
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să încapă
Participiu încăput
Conjugare II
  1. (v.intranz.) a fi cuprins într-un spațiu.
  2. (v.tranz.) a (putea) cuprinde ceva.
  3. (v.intranz.) (fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) a se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva.
  4. (v.intranz.) a trece, a străbate, a pătrunde pe undeva.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru
  • Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic
  • A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros
  • A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva


Traduceri

Etimologie

Din încăpea.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru încăpea.

Anagrame

Referințe