încrede

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din în- + a crede.

Pronunție

  • AFI: /ɨnˈkre.de/


Verb


Conjugarea verbului
încrede
Infinitiv a încrede
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
încred
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să încreadă
Participiu încrezut
Conjugare III
  1. (v.refl.) a pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.
  2. (v.refl.) (pop.) a avea încredere prea mare în sine; a se fuduli.
  3. (v.refl.) a crede spusele cuiva, a da crezare.
  4. (v.tranz.) (înv. și pop.) a încredința ceva cuiva.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe