îndoitură

română

Etimologie

Din a îndoi + sufixul -tură.

Pronunție

• AFI: /ɨn.do.i'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului îndoitură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	îndoitură	îndoituri
Articulat	îndoitura	îndoiturile
Genitiv-Dativ	îndoiturii	îndoiturilor
Vocativ	îndoitură	îndoiturilor

1. partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit.
2. (rar) cotitură.
3. (rar) adâncitură, cută a unui teren.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• dăinuitor
• orânduiți

Referințe

• DEX '98 via DEX online