îndreptare

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a îndrepta.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.drep'ta.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
îndreptare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ îndreptare îndreptări
Articulat îndreptarea îndreptările
Dativ-Genitiv îndreptării îndreptărilor
Vocativ îndreptare îndreptărilor
  1. acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv.
  2. (înv. și pop.) dreptate, îndreptățire.
  3. (înv.; la pl.) act justificativ, document oficial.


Traduceri

Referințe