îndreptare
română
Etimologie
Din a îndrepta.
Pronunție
- AFI: /ɨn.drep'ta.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului îndreptare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | îndreptare | îndreptări |
| Articulat | îndreptarea | îndreptările |
| Genitiv-Dativ | îndreptării | îndreptărilor |
| Vocativ | îndreptare | îndreptărilor |
- acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv.
- (înv. și pop.) dreptate, îndreptățire.
- (înv.; la pl.) act justificativ, document oficial.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online