întrebuința

română

Etimologie

Din în- + trebuința.

Pronunție

• AFI: /ɨn.tre.bu.inˈʦa/

Verb

Conjugarea verbului întrebuința
Infinitiv	a întrebuința
Indicativ prezent pers. 1 sg.	întrebuințez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să întrebuințeze
Participiu	întrebuințat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a folosi, a utiliza.

   Acest produs se întrebuințează în industria chimică.

Cuvinte derivate

• întrebuințare
• întrebuințat

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online