întrebuința

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din în- + trebuința.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.tre.bu.in'ʦa/


Verb


Conjugarea verbului
întrebuința
Infinitiv a întrebuința
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
întrebuințez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să întrebuințeze
Participiu întrebuințat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a folosi, a utiliza.
    Acest produs se întrebuințează în industria chimică.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe