ținută

română

Etimologie

Din a ține (după franceză tenue).

Pronunție

• AFI: /ʦi'nu.tə/

Substantiv

Declinarea substantivului ținută
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ținută	ținute
Articulat	ținuta	ținutele
Genitiv-Dativ	ținutei	ținutelor
Vocativ	ținută	ținutelor

1. atitudine, poziție pe care o dă cineva corpului său.
2. fel de a fi sau de a se comporta față de cineva sau de ceva; comportare, atitudine.
3. mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; (p.ext.) îmbrăcăminte, costum, uniformă.
4. (fon.) poziția pe care o are organul vocal în timpul articulării sunetelor.

Cuvinte compuse

• mare ținută, ținută de ceremonie
• ținută de seară
• ținută de campanie

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• aținut

Referințe

• DEX '98 via DEX online