abjura

română

Etimologie

Din franceză abjurer < latină abiurare.

Pronunție

• AFI: /ab.ʒu'ra/

Verb

Conjugarea verbului abjura
Infinitiv	a abjura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	abjur
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să abjure
Participiu	abjurat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc.

   El abjură în biserică mâine.

Sinonime

• se lepăda, renega

Cuvinte derivate

• abjurare
• abjurat
• abjurator

Traduceri

a renega o credință

afrikaans: afsweer (Afrikaans) engleză: abjure (English) esperanto: abĵuri (Esperanto) franceză: abjurer (français) galiciană: abxurar (galego)

germană: abschwören (Deutsch) latină: abiurare (Latina) neerlandeză: afzweren (Nederlands) portugheză: renunciar (português), abjurar (português) spaniolă: abjurar (español)

Referințe

• DEX online